INGRID

„Înfiorarea (das Shaudern)

e tot ce are omul mai minunat”.

Goethe

Un arhitect rătăcitor prin timpul său, mi-a amintit de o scriitură luminoasă, de un obscur desfăcut în raze de lumină, calde şi mângâietoare: o cameră luminoasă. Cea a lui Barthes. O scriitura intimă şi simetrică  care se developează scriind despre lumina privită prin experienţa morţii. O plăcere a textului: „Textul pe care îl scrieţi trebuie să-mi dovedească ceva : că mă doreşte. Această dovadă există : e scriitura”. O ştiinţă a textului. Un pământ făgăduit. „Scriitura este o creaţie ; şi, ca atare, o practică a procreaţiei. Un mod de a lupta, pur şi simplu, de a domina sentimentul morţii şi al suprimării totale. Nu e în nici un caz vorba despre credinţa că vei fi, ca scriitor, etern după moarte. Şi totuşi, cînd scrii, dăruieşti germeni , un fel de sămînţă ; deci eşti redat circulaţiei generale a seminţelor”.

Îmi amintesc o afirmaţie despre Barthes: „Cei care l-au citit pe Barthes n-au reuşit, scriind despre el, să-l clasifice, să-l califice. Le scăpa mereu. Era pretutindeni şi niciunde. Sau mereu la răscruce. În fapt, singur. “

Şi-mi amintesc  ce afirma Barthes în Sade, Fourier, Loyola: “Dacă aş fi scriitor, şi sunt, cât de mult mi-ar plăcea ca viaţa să-mi fie redusă, prin grija unui biograf prieten şi dezinvolt, la câteva plăceri, câteva inflexiuni, să le spunem biografeme, ale căror distincţie şi mobilitate ar putea să călătorească dincolo de orice destinaţie şi să ajungă a atinge, ca nişte atomi epicurieni, un corp viitor, promis aceleiaşi dispersii”. Dorinţă care i s-a îndeplinit.

Barthes?! O mare voluptate a noului, teama de a fi demodat . “Modern sau clasic ? Modern şi clasic ? Mereu sfîşiat, scindat “. Mereu prudent, mereu rezervat. Singur, izolat. Se înscrie într-o tradiţie a „atitudinii estete”: “refuză, ca estet, „profunzimea”, încurajează „suprafaţa”, susţine ludicul, spectacolul, le chiar produce, nu exclude nimic pledează pentru pluralitate. Şi totuşi. Dincolo de aceste pre(a)vizibile „feţe”, măşti arătate cu propriul deget, se străvede un eu profund, serios, grav, aspirînd la alte zone ale spiritului”.

Roland Barthes a murit la 65 de ani, în urma unui accident de maşină. Plecase de la o petrecere ţinută de Mitterrand, cel care peste un an avea să devină preşedintele Franţei.

Viaţa post-mortem . Pentru care s-a pregătit senin şi lucid, compunând nu scrisori de rămas bun, ca Werther, ci o carte:  La chambre claire : Note sur la photographie.